"Toate necazurile oamenilor vin din incapacitatea lor de a sta singuri si tacuti intr-o camera goala"
Blaise Pascal (1660)

miercuri, 18 iunie 2014

Despre egoism

Asa numitul egoism sau comportament egocentric care se exprima in pretentii asupra unor oameni nu este egocentrism constient efectiv sau individualitate constienta efectiva. Noi pretindem de la ceilalti doar ceea ce nu reusim sa ne oferim noua insine. Daca avem o iubire sau o stima de sine deficitara, nevoia noastra se exprima inconstient prin tactici coercitive fata de ceilalti.  Si adesea coercitia apare deghizata in virtute, iubire sau altruism. Un asemenea egoism inconstient este inutil si distructiv si pentru propria persoana, si pentru ceilalti. El nu-si atinge scopul pentru ca este orb, nu este constient de el insusi. Ceea ce se cere nu este extirparea egoismului, lucru imposibil, ci mai degraba unirea lui cu constiinta, el devenind astfel efectiv. Toate faptele din biologie si psihologie ne invata ca fiecare unitate individuala de viata este centrata pe sine pana la esenta. Singurul factor care variaza este gradul de constienta ce insoteste acel fapt. Utilizarea coerenta atat de raspandita a termenului freudian "narcisism" este un bun exemplu pentru intelegerea general gresita referitoare la iubirea de sine. Mitul lui Narcis implica ceva foarte diferit de excesul iubirii de sine plina de indulgenta. Narcis a fost un tanar care a respins toate pretendentele la dragostea sa. Ca represalii, Nemesis a facut astfel incat el sa se indragosteasca de propria imagine reflectata intr-un lac, iar el a murit cu disperarea de a nu putea poseda obiectul dragostei sale. Narcis reprezinta ego-ul alienat (rupt de Sine) care nu poate iubi, adica nu poate oferi interes si libido (energie) veitii - fiindca nu se afla inca in relatie cu el insusi. A te indragosti de propria imagine reflectata nu inseamna decat faptul ca persoana in cauza nu se poseda inca pe ea insasi. Narcis tanjeste sa se uneasca cu el insusi tocmai pentru ca este alineat de propria fiinta. Asa cum a exprimat-o Platon atat de clar, in Banchetul, noi iubim si tanjim dupa ceea ce ne lipseste. Deci narcisismul, in implicatiile sale mitologice originale, nu este un exces inutil de iubire de sine, ci chiar opusul, o stare de frustrare in care tanjim dupa o posesie de sine care nu exista. Solutia problemei lui Narcis este mai degraba implinirea decat renuntarea la iubirea de sine. Ne intalnim aici cu o greseala obisnuita a ego-ului moralizator care incearca sa creeze o personalitate indragostita, extirpand iubirea de sine. Aceasta este o greseala psihologica profunda ce duce doar la o scindare a psihicului. Iubirea de sine împlinita este o premisa a iubirii autentice pentru orice obiect si a curgerii energiei psihice in general. In cazul lui Narcis, implinirea iubirii de sine sau unirea cu imaginea din adancuri cere o coborare in inconstient, o moarte simbolica. Faptul ca acesta este sensul mai profund al mitului lui Narcis este indicat si in alte detalii. Dupa ce Narcis a muri, s-a transformat in floarea numita narcisa. Aceasta este "floarea mortii". Narcisa era o floare sacra pentru Hades si deschidea portile catre taramul lui din lumea de dedesupt. O alta implicatie a mitului lui Narcis si a tematicii indragostirii de propria reflexie este oferita de o imagine analoga, pe care o gasim in interpretarea orfica a legendei lui Dionysos. Cand Dionysos era copil, a fost sfasaiat in bucati de catre Titani si se zice ca, printre alte lucruri, el se juca si cu o oglinda. Conform interpretarii lui Proclus, oglinda semnifica faptul ca Dionysos si-a vazut propria imagine in materie si s-a indreptat catre ea cu dorinta. El tanjea dupa realizarea de sine (precum Narcis). Astfel, el a fost inchis in materie (incarnat) si a devenit subiect al dezmembrarii de catre Titani. Inteles din punct de vedere psihologic, acest mitologem s-ar putea referi la o faza timpurie de dezvoltare, in timpul careia ego-ul primitiv, inca identificat cu totalitatea inconstienta originara, incepe sa functioneze in realitatea spatio-temporara (imbratiseaza materia). Dar realitatea este ostila starii inflationate a totalitatii inconstiente (identitatea ego-sine) si o dezmembreaza.
Experienta subiectiva a individualitatii este un mister profund pe care nu putem spera sa-l cuprindem cu intelegerea rationala.

- E.F. Edinger