"Toate necazurile oamenilor vin din incapacitatea lor de a sta singuri si tacuti intr-o camera goala"
Blaise Pascal (1660)

miercuri, 13 noiembrie 2013

Geneza in Upanişade. Similaritati crestine si hinduse

La inceput, Prăjăpati era Unitatea Totalitate nonmanifestata, prezenta pur spirituala. Dar dorinta l-a imboldit
sa se multiplice, sa se reproduca. El s-a "incalzit" pe masura prin asceza (tapas, literal "caldura, ardenta") si a creat prin emanatie; el l-a creat la inceput pe Brahman, adica Tripla Stiinta (cele 3 Veda), apoi pornind de la Cuvant, a creat Apele. Dorind sa se reproduca prin intermediul Apelor, El le-a impregnat; s-a dezvoltat un ou, din carui coaja s-a format Pamantul. Apoi au fost creati zeii ca sa populeze Cerurile si asurii ca sa populeze Pamantul.
Prăjăpati gandi: "intr-adevar am creeat un sot din mine insumi, anume Anul". Dandu-si Sinele(atman) zeilor, el a creat un alt egal cu sine insusi, adica sacrificiul, de aceea oamenii spun: "sacrificiul este Prăjăpati". Datorita modului lor propriu de a fi, lumea si viata se epuizeaza, prin chiar durata lor. Epuizarea lui Prăjăpati este exprimata prin imagini patrunzatoare: "Dupa ce Prăjăpati lasa la iveala vietuitoarele, i s-au desfacut incheieturile."
Sacrificiul nu numai că-l restaurează pe Prăjăpati şi asigură perpetuarea lumii, dar este, totodată, susceptibil de a crea o fiinţă spirituală şi indestructibilă, „persoana", atman. Sacrificiul nu are numai o intenţie cosmogonică şi o funcţie eshatologică, ci face posibilă obţinerea unui nou mod de existenţă. Zidind altarul focului, sacrificatorul se identifică cu Prăjâpati; mai exact Prăjâpati şi sacrificatorul sunt identificaţi în ritualul însuşi: altarul este Prăjăpati şi, în acelaşi timp, sacrifiantul devine acest altar. Prin forţa magică a ritului, sacrifiantul îşi construieşte un trup nou, se urcă la Cer, unde se naşte a doua oara şi obţine „nemurirea". Acest lucru înseamnă că, după moarte, el va reveni la viaţă, la „ne-moarte", la o modalitate de a exista care transcende Timpul. Ceea ce e important — şi acesta este şi scopul ritului — este de a deveni „complet", „integral" şi de a păstra această condiţie după moarte.
„Realcătuindu-l" pe Prăjăpati, sacrifiantul efectuează aceeaşi operaţie de integrare şi de unificare asupra propriei persoane, altfel zis, el devine „complet". La fel cum prin intermediul sacrificiului, zeul îşi recuperează persoana (ătman), sacrificatorul îşi face şinele, propriul său ătman. „Construirea lui ătman seamănă, întrucâtva, cu reunificarea lui Prâjâpati, împrăştiat şi secătuit de opera cosmogonică. Totalitatea actelor ritualuri, când este desăvârşită şi bine integrată, constituie „persoana", ătman. Acest lucru vrea să spună că, prin activitatea rituală, funcţiile psiho-fiziologice ale sacrifica-torului sunt strânse laolaltă şi unificate; suma lor constituie ătman; graţie acestui ătman al său, sacrificatorul devine „nemuritor". Zeii înşişi şi-au câştigat nemurirea prin sacrificiu, câştigând brahman. Prin urmare, brahman şi ătman sunt implicit identificaţi, încă din epoca Brahmanelor. Lucru confirmat de o altă serie de identificări: Prâjăpati, precum şi altarul focului, sunt asimilaţi Rig Vedei: silabele Rig sunt identificate cu cărămizile altarului. Dar întrucât brahman este, el însuşi, asimilat celor 432 000 de silabe ale Rig Vedei, rezultă că el e identificat în egală măsură cu Prăjăpati şi, în cele din urmă, cu sacrifiantul, adică cu ătman-ul său.
Dacă Prâjăpati (Brahman) şi ătman sunt identici, acest lucru se datorează faptului că amândoi sunt rezultatul aceleiaşi activităţi: „reconstrucţia", unificarea; deşi materialele sunt diferite: cărămizile altarului pentru Prăjăpati-Brahman, funcţiile psiho-mentale pentru ătman. Dar merită subliniat faptul că un mit cosmogonic constituie, în cele din urmă, modelul exemplar al „construirii" lui ătman. Variate tehnici yogine aplică acelaşi principiu: „concentrarea" şi „unificarea" poziţiilor corporale, a suflurilor, a activităţii psihomentale.
Descoperirea identităţii Sinelui (ătman) cu brahman va fi neistovit exploatată şi divers valorizată în Upanişade. Pentru moment, să adăugăm că în Brahmana, brahman desem­nează procesul sacrificiului cosmic şi, prin extensie, puterea misterioasă care ţine Universul. Dar deja din Vede, brahman a fost gândit şi numit, în mod expres, nepieritorul, imuabilul, temelia, principiul oricărei existenţe. E semnificativ că în mai multe imnuri din Atharva Veda, brahman e identificat cu skambha (literal, sprijin, stâlp, proptea); altfel spus, brahman este Grund-ul care susţine Lumea, axă cosmică şi temei ontologic totodată, „în skambha stă tot ce respiră, tot ce e posedat de spirit". „Cel ce îl cunoaşte pe brahman înăuntrul omului, cunoaşte fiinţa supremă  şi cel ce cunoaşte fiinţa supremă cunoaşte skambha". Sesizăm efortul de izolare a realităţii ultime: brahman este recunoscut ca Stâlp al Universului, suport, temelie şi termenul pratisţhă, care exprimă toate aceste noţiuni, e amplu folosit încă în textele vedice. Brahmanul se identifică cu brahman, pentru că cunoaşte structura şi originea Universului, pentru că cunoaşte Cuvântul care exprimă toate acestea; căci Văc, Logosul, poate transforma orice persoană în brahman. „Naşterea unui brahman este o încarnare eternă a dharmei".
O categorie specială de texte, Aranyaka (literal, „de pădure") ne permite să urmărim tranziţia sistemului sacrificial al Brahmanelor către primatul cunoaşterii metafizice, proclamat de Upanişade. Aranyaka erau memorizate în taină, departe de orice aşezare omenească, în pădure. Doctrina lor punea accentul asupra Sinelui, temelia sacrificiului, şi nu asupra realităţii concrete a riturilor. După Aranyaka, zeii sunt ascunşi în om; altfel spus, corelaţia macrocosm-microcosm, bază a speculaţiei vedice, dezvăluie acum omologia dintre divinităţile cosmice şi cele din corpul omenesc. Prin urmare, „interiorizarea sacrificiului permite adresarea ofrandelor atât zeilor „interiori" cât şi zeilor „exteriori". Ţelul ultim este unirea între diversele niveluri teo-cosmice şi organele şi funcţiile psiho-fiziologice ale omului. După numeroase omologări şi identificări, se ajunge la concluzia că „conştiinţa de Sine este unul şi acelaşi lucru cu Soarele". Echivalare îndrăzneaţă, care va fi elaborată şi articulată de către autorii Upanişadelor.

3 comentarii:

  1. Sigur că da! pentru că Spiritul e Unul și Acelaș, percepțiile noastre diferă. Dar, așa cum bine reiese din ce ai scris Simona, atunci când conștientizăm că suntem purtători de substanță spirituală izvorâtă din Spirit, înțelegerile noastre se întregesc, și, cumva, se liniștesc....
    Mi-a plăcut mult, acum m-ai ambiționat să citesc din textele la care faci referință.

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi pare rau ca iti raspund atat de tarziu. Din pacate nu am mai avut timp sa ma ocup de blog, asa cum mi-as fi dorit. Sunt fericita ca ti-am trezit interesul. Citeste Bhagavad Gita, este o scriere foarte interesanta si profunda a filosofiei indiene. Este ca biblia noastra. Acolo vei gasi foarte multe raspunsuri.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mulţumesc pt. sfat, am sa o citesc desigur. Mi-ar place sa mai pot citi si alte articole pe blogul tău, dar cum fiecare avem o groază de alte procupări, te înţeleg. Deci: spor la toate!!!

    RăspundețiȘtergere