"Toate necazurile oamenilor vin din incapacitatea lor de a sta singuri si tacuti intr-o camera goala"
Blaise Pascal (1660)

joi, 12 septembrie 2013

Simbolistica religioasa a sarpelui

"Pamantul separa in om pregandirea de placere, dar nu le separa in sine. "Sarpele" cuprinde in sine greul pamantului, dar si esenta schimbatoare si germinativa a acestuia. "Sarpele" este mereu acela care face ca omul sa se lase prada cand unui principiu, cand altuia, de asemenea masura incat sa cada in eroare. Nu poti trai doar cu pregandirea sau doar cu placerea. Ai nevoie de amandoua. Dar nu poti fi concomitent in pregandire si in placere, ci trebuie sa fii alternativ ascultand de fiecare data legea uneia si fiind, ca sa spun asa, infidel celeilalte. Oamenii prefera insa fie un principiu, fie celalalt. Unii iubesc gandirea si isi intemeiaza pe ea arta vietii. Isi exerseaza gandirea si prevederea si isi pierd astfel placerea. De aceea sunt batrani si au chip dur. Ceilalti iubesc placerea, exerseaza simtirea si trairea. Pierd astfel gandirea. De aceea sunt tineri si orbi. Cei care gandesc intemeiaza lumea pe ceea ce e gandit, cei care simt, pe ceea ce e simtit. Vei gasi adevar si eroare in ambele cazuri. Calea vietii se rasuceste ca sarpele de la dreapta la stanga si de la stanga la dreapta, de la gandire la placere si de la placere la gandire. Prin urmare, sarpele este, ce-i drept, un potrivnic si un simbol al adversitatii, totusi si o punte inteleapta care uneste prin dorinta dreapta cu stanga, asa cum e de trebuinta  vietii noastre.
Am inteles ca zeul pe care il cautam in absolut nu este in frumosul, binele, gravul, umanul, sau chiar nici in divinul absolut. Acolo zeul a fost candva. Am inteles ca noul zeu este in relativ. Daca zeul este in frumosul si binele absolut, cum sa cuprinda plinatatea vietii care este frumoasa si urata, buna si rea, comica si grava? Cum poate omul sa traiasca in sanul divinitatii, dar divinitatea se preocupa doar de una din jumatatile sale? Daca suntem sus, aproape de inaltimea binelui si a frumosului, raul si uratul din noi trec printr-un chin extrem. Chinul omului este atat de mare, areul inaltimii atat de rarefiat, incat el abia daca mai poate trai. Binele si raul incremenesc in ghiata iubirii absolute, iar raul si uratul devin o mocirla colcaind de viata nelegiuita. De aceea, dupa moartea sa, Christos a fost nevoit sa se duca in iad, caci altminteri urcarea la cer i-ar fi fost imposibila. Christos a trebuit mai inainte sa devina propriul sau Antichrist, fratele sau subpamantean. Nimeni nu stie ce s-a intamplat in cele trei zile in care Christos a fost in iad. Dar se poate ghici. Oamenii din vechime spuneau ca le-ar fi propovaduit acolo celor "adormiti". Este adevarat ce spun ei dar stiti cum s-a intamplat? Convingerea noastra despre valuarea binelui si a frumosului a devenit puternica si stabila, de aceea viata poate sa se intinda dincolo de ea si, pe deasupra, sa implineasca ceea ce era legat si tanjea. Ceea ce este legat si tanjeste este tocmai uratul si raul. Te revolti impotriva uratului si raului? Dupa asta poti sa iti dai seama cat de mari sunt forta si valoarea lor pentru viata. Crezi ca au murit in tine? Acest lucru mort se poate preface si in serpi. Sarpele este insa si viata. Cei vechi spuneau prin imagine ca sarpele a fost acela care a pus capat splendorii inocente a Paradisului, ei spuneau chiar ca Christos insusi a fost acel sarpe."

                                                                                        din Cartea Rosie - C. G. Jung

2 comentarii:

  1. Hristos nu a fost in Iad. Iadul nu exista ca un spatiu bine determinat. Iadul reprezinta Focul Judecatii de la Sfarsit in care vor fi nimiciti toti pacatosii ce nu s-au pocait.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In text, ideea de Iad este metaforica. Dar ca principiu al vietii noastre, avem nevoie de o comparatie. De aceea un om nu poate determina binele de rau daca nu cade inainte de toate intr-una dintre extreme (fie ea bine sau rau). Cum putem face aaltfel diferenta? Iar, din punctul meu de vedere pacatosii nu vor fi "nimiciti", ci vor avea nevoie de o noua lectie de viata pentru a invata lectia. Dumnezeu nu nimiceste pentru ca nu este rau. Este ca si cum, acum, in viata asta suntem "pedepsiti", capatand aceasta forma materiala de care sufletul se teme. Problema in ortodoxism este ca uitam notiunea de suflet, de spiritual...

      Ștergere