"Toate necazurile oamenilor vin din incapacitatea lor de a sta singuri si tacuti intr-o camera goala"
Blaise Pascal (1660)

vineri, 19 aprilie 2013

In piatra nu exista suferinta, dar in frica de piatra exista

"Viata este suferinta, viata este spaima si omul e nefericit. Acum totul nu-i decat suferinta si frica. Asa este construita acum lumea. Acum omul tine la viata pentru ca tine la suferinta si la frica. Acum viata i se infatiseaza omului in chip de suferinta si frica, aici e toata minciuna. Astazi, omul nu este inca un om adevarat. Va veni un om nou, fericit si mandru, omul careia ii va fi absolut indiferent daca va trai sau nu. Acesta va fi omul nou. Cine va invinge suferinta si frica, acela va deveni el insusi "Dumnezeu". Iar celalalt "Dumnezeu" nu va mai exista.
-Prin urmare, celalalt Dumnezeu exista dupa parerea dumitale?
-Nu exista, dar e prezent. In piatra nu exista suferinta, dar in frica de piatra exista. Dumnezeu este suferinta fricii de moarte. Cine va invinge suferinta si frica va deveni el insusi (parte din) Dumnezeu. Atunci va veni o viata noua, va fi un om nou. Atunci istoria se va imparti in doua: de la gorila la distrugerea dumnezeirii si de la distrugerea dumnezeirii pana la transformarea fizica a Pamantului si a omului. Omul va deveni (parte din) "Dumnezeu" si se va transforma fiziceste. Si lumea se va transforma si interesele se vor transforma, si conceptiile si sentimentele."
                                                                                        F. Dostoievski - Demonii


Ceea ce Dostoievski vrea sa transmita, din punctul meu de vedere, este faptul ca lumea este condusa sub tiranie si frica de pedeapsa. Doar prin transformare de la animal la uman poti ajunge cu adevarat sa ai capacitatea de a-l intelege pe Dumnezeu, adica de a intelege firescul Universului ca un curs normal al existentei. Frica de moarte curma Constiinta. Frica de piatra produce suferinta. Frica de necunoscut te limiteaza si iti inlesneste evolutia.

Dumnezeu, cel vazut acum de oameni, este inteles gresit. El nu este tiranul care pedepseste. Dumnezeu nu este cel care omoara. Dumnezeu nu vrea sa te temi.
El este fiecare bataie a inimii tale, el este sangele care iti curge prin vene, este lacrima sincera a unui copil, el te imbratiseaza de fiecare data cand cineva te imbratiseaza neconditionat. El este samanta in inima ta, el este raspunsul la intrebarea pe care nu o cunosti. El este ceea ce gasesti daca stii unde sa cauti. El este ziua de maine, el este picatura de roua a ierbii si soarele care o evapora. Este ceea ce poti visa, este mereu si pretutindeni.
Cand il vom simti pe Dumnezeu in toate acestea, vom sti ca l-am gasit cu adevarat si atunci vom semana samanta Lui in spiritul nostru. Cand il vom gasi cu adevarat, va disparea" frica de piatra" si atunci lumea si totul se va transforma "fiziceste".

sâmbătă, 13 aprilie 2013

Ce este si ce nu este dincolo de concret?

Sa visezi ca urci catre necunoscut, spre descoperirea adevarului, cand setea de cunoastere iti provoaca pana si foame, te uiti in jur si nu e nimic, nu e nici praf, nu e nici vid. Si atunci, de unde sa incepi sa cauti cand nu exista o usa pe care sa intri, cand nu ti se arata o cale pe care trebuie sa o urmezi?
E doar tacerea care te atata sa speri ca este mai mult de atat, sa speri ca nu e totul efemer, sa speri ca dincolo de iluzia vietii exista subtil o taina care nu vorbeste, care nu ti se arata. Este intangibila si totusi o cauti pentru a o atinge. Si cazi privind zadarnicia.
Cum sa atingi ceva care nici in vid nu se gaseste? Cum sa speri in ceva ce nu ai vazut ca exista? Cum sa cauti adevarul pe care nimeni nu l-a aflat?
In negura finitatii noastre, noi, oamenii, credem mai presus de orice in necunoscut. Si astfel totul devine un paradox in dualitate.
Cum ar putea fi altfel? E chiar haios si straniu cum am putut razbate in atatia mii de ani, ajungand la concluzia ca este o lupta de supravietuire intre "sclavi". Este oare "cine castiga si cine pierde"? Este oare ceva de folos?
Finitatea nu inseamna evolutie, finitatea nu inseamna excelenta pentru ca evolutia nu are limite si nici excelenta nu da clipe de ragaz. Moartea opreste travaliul evolutiei. Daca Universul este perfect, atunci moartea nu isi are locul in el. Performanta este o permanenta continuitate. Si daca totul este continuitate, atunci moartea nu isi gaseste loc nicaieri.
 Totul sau nimic este acelasi lucru. Daca privesti in nimic, acolo vei descoperi totul. Daca privesti in tot, vei observa ca cel care nu lipseste niciodata este nimicul. Se spune: "nu lipseste nimic, este tot", adica "nimic" nu lipseste niciodata din "tot".
Obisnuim sa punem etichete necontenit: "asta este buna, asta este rea", uitand ca exista unitate. Atunci cand ploua, nu spunem ca norii arunca miliarde de picaturi de apa peste noi. Spunem pur si simplu "ploua". In unitatea noastra, suntem la fel ca picaturile de ploaie pe care le diferentiaza doar sfarsitul lor, pentru ca fiecare se spulbera pe o suprafata diferita, dar drumul lor din cer pana jos este acelasi. Dupa incetarea ploii, nimeni nu-si mai aminteste de ea. Dar stim cu siguranta ca alta data va ploua din nou. Si cum incetarea ploii nu dovedeste ca niciodata nu va mai ploua, asa si incetarea vietii nu dovedeste ca niciodata nu ne vom renaste.
E greu sa traiesti intr-o lume fara de ragaz unde totul este pus pe repede. Unde sa evadezi? Cum sa castigi timp? Cum sa furi clipe? Infiorator este cantecul mortii. Un cantec care iti ademeneste pielea catre ridare, un cantec care iti oboseste trupul, un cantec care te face neputincios in fata timpului, un cantec ca un ticait de ceas necontenit.
Necrutator cantec, necrutator timp.
                                                                                                                     Simona Misea