"Toate necazurile oamenilor vin din incapacitatea lor de a sta singuri si tacuti intr-o camera goala"
Blaise Pascal (1660)

duminică, 15 iulie 2012

Oglinda umbrei

Puteti petrece ani intregi intr-un labirint in care aaveti senztia ca nu veti mai putea iesi. Pe masura ce avansam, umbra incerca sa ne sufoce.  Veti avea viziuni terifiante, in cursul careia va veti "ucide"apropiatii. Veti tipa in timpul somnului. Va veti trezi plangand.De nimic nu veti fi crutati. Frica, oroarea, teroarea va vor paraliza fiecare pas; va vor dezmembra cu mai multa eficacitate decat ar face-o cel mai abil dintre chirurgi. Veti ave impresia ca va faceti tandari.
Va veti vedea lasitatea, ipocrizia, manipularile, judecatile nemiloase. Va veti constientiza complezenta si furia. Dragostea voastra pentru conflict, delectarea voastra in boala, capacitatea de a ucide, vidul din voi, ura voastra, exhibitionismul vostru, egocentrismul. Veti vedea tot ceea ce ati sperat intodeauna sa vada ceilalti in ei...si niciodata in voi. In unele zile veti avea senzatia ca innebuniti. Insasi fibra fiintei voastre va fi distrusa prin inaintarea in aceasta caldura rece, in aceasta umiditate uscata, in aceasta duhoare parfumata. Pana cand, epuizati, veti renunta. Pana cand veti abandona toate pozitiile si curajul, si determinarea, si perseverenta, si tot ceea ce ati invatat. Pana cand va veti declara invins, snopit in bataie. Mai rau chiar, pana cand nu va va mai pasa catusi de putin daca sunteti invingator sau invinsm, daca ati batut sau ati fost batut.
Fara sa stiti, ati avut reflexul potrivit la momentul potrivit. Fiindca exact in acel moment va veti afla in fata cu monstrul, la bunui lui plac. Meandrele umbrei nu servesc la nimic altceva decat sa va oboseasca, sa ucida in voi orcare alta dorinta in afara aceleia de a trai cateva clipe de pace adevarata. Oglinzile umbrei nu au alta utilitate decat aceea de a va impinge cu fermitate catre simplicitatea esentialului. Eliminand umbra taiem de fapt legatura noastra cu trecutul si cu constrangerea de a cauta in exterior solutia la nevoile voastre. Omorand umbra, renuntati la propria voastra grandoare. Taiati cordonul ombilical al fricilor voastre. Deschideti in voi insiva un spatiu de libertate si de autonomie reala.

vineri, 13 iulie 2012

Oglinda umbrei


„Cum il pot ajuta pe partenerul meu sa se schimbe fara sa fiu nevoit sa imi schimb partenerul?” Raspunsul este ca daca strainul din partenerul dumneavoastra va deranjeaza, aceasta se intampla pentru ca exista si in dumneavoastra un strain care va deranjeaza, fara sa va dati seama de acest lucru. Acest strain se ascunde in Umbra dumneavoastra ; celalalt nu face decat sa va reaminteasca de existenta lui. Umbra reprezinta partea ascunsa a unui individ. In realitate, Umbra se refera la tot ce consideram neatragator in noi.
Incercam sa punem in umbra tot ceea ce nu ne place, astfel incat aceste parti din noi sa nu ne mai faca rau. Numai ca Umbra nu este ceva lipsit de viata. Inconstientul este mai mult decat viu. Tot ce noi condamnam la uitare castiga tocmai prin asta forta de a ne chinui si de a ne obseda, fie ca este vorba despre trasaturile noastre sau despre comportamentul celuilalt. De fapt, elaboram mai multe strategi pentru a pune bete in roate constientizarii Umbrei.  In cea mai mare parte ne proiectam propriile complexe in afara noasra. Cu alte cuvinte, le imprumutam celorlalti trasaturi ale eului nostru, pe care nu vrem sa le recunoastem. Astfe, ele ni se infatiseaza la celalalt nainte de a le putea recunoaste la noi insine. Aceata umbra ne protejeaza de o lume solara, impecabila, buna si frumoasa, insa complet pustie.
Folosirea unui tap ispsitor reprezinta o incercare de a domina tot ce este diferit de noi. In forma sa cea mai inocenta, aceasta incercare va avea drept efect aratarea celuilalt cu degetul  si aplicarea unei etichete devalorizante. Iata intodeauna de ce ceilalti sunt lenesi, mincinosi, egocentristi, si nu noi insine. Ii acuzam de ceea ce ne deranjeaza la propria noastra persoana, dar nu recunoastem.

Efectul compensator


Cursul firesc al vietii ne obliga treptat sa renuntam la iluzia de non- separare si, in consecinte, sa ne infruntam temerile de abandon si de singuratate. O data ce am acceptat ideea unei singuratati intrinseci, va trebui sa admitem ca inclusiv aceasta reprezinta o iluzie, o metoda de aparare impotriva temerii de a ne pierde individualitatea, de data asta in cadrul intregului. De fapt trebuie a ne regasim realitatea unitara plecand din interior. Daca incerc sa neg diferentele exterioare ma voi adapta la realitatea comuna. Voi trai in lumea calaului sau a victimei – calau, daca ii domin pe cei care-mi par diferiti; victima, daca ma supun diferentelor fara a le putea domina. Daca incerc sa mentin iluzia de separare la nivelul interior, nu reusesc sa ma adaptez la realitatea unitara. De fapt, acesta este paradoxul care caracterizeaza orice existenta si se articuleaza in jurul fricii.
Nevoile raspund unor rani din trecut, dar se pot transforma, fara dar si poate in gesturi compensatorii. Daca aveti absoluta nevoie de un castel in locul unei case modeste, daca traiti cu impresia ca nu veti gasi fericirea altundeva, in acest caz va aflati in fata unei nevoi compensatorii.  Aceasta lipsa, poate din trecut, a creat o anuita tensiune, care pretinde un raspuns in masura sa o rezolve. Deoarece persoana in cauza nu stie exact ce anume o tine in tensiune sau nu poate sa raspunda pe moment nevoii reale, ea foloseste paleative.
Astfel, daca o persoana fumeaza ca sa raspunda unei angoase legate de sentimentul de singuratate, ea sfarseste prin a avea nevoie de o tigata, fara sa mai intre in contact cu neajunsul afectiv initial. O nevoie genereaza o alta nevoie. In concluzie, repetarea frecventa a aceluiasi comportament confera rigiditate in timp sistemului de compensare. In felul acesta se produce o luare in stapanire. Daca nu mai suntem capabili sa evitam un anumit tip de actiune care atrage dupa sine consumul de anumite substante, de fiecare data acelasi, e limpede ca suntem dependenti. Suntem la mare distanta de lupta pentru a satisface nevoia reala sau de a intelege ranile care le intretin. Suntem pe punctul de a trece la actiune fara sa mai gandim, pentru a ne elibera de o tensiune interioara. Chiar daca ne mobilizam toate fortele impotriva substantelor cu pricina, pentru a ne lasa de fumat, de exemplu, avem toate sansele sa esuam in initiativa noastra daca nu ne propunem sa devenim constienti de problema de fond. 

marți, 3 iulie 2012

Constientizare 1


Cei mai multi dintre noi incercam sa devenim constienti de noi insine sub impulsul suferintei, cand suntem deja contractati, inchisi, defensivi, la mii de km departare de glorie. Asa cum suntem perfect capabili sa traim experienta unei glorii exterioare, care nu are insa forta de a ne hrani pana la indestulare!Nu avem incotro si ne identificam cu copilaria noastra, fericita sau nefericita, doar din cauza ca aceasta identificare ne confera sentimentul ca existam, ca avem o identitate, si ne ofera, intr-o oarecare masura, un punct de pornire. Si apoi, pentru ca ne putem face altminteri. Ceva din noi are nevoie sa devina o persoana, construindu-si o identitate si elaborandu- si o personalitate. Sa luam exemplul unui fruct. Coaja reprezinta personalitatea acestui fruct. In egala masura, ea reprezinta starea interioara si protejeaza interiorul de loviturile venite din exterior. Si totusi, cine s-ar fi gandit vreodata ca invelisul reprezinta fructul in intregime? Chiar si atunci cand scoarta este foarte solida, putem desface fructul pentru a descoperi miezul acestuia.Exteriorul nu semnifica decat expresia a ceea ce se intampla in profunzime. Coaja fructului depune marturie pentru sanatatea lui interna, dar nu constituie esenta fructului. La prima vedere, fructul primeste lovituri din exterior, care isi lasa amprenta asupra lui, insa este suficient sa inlaturam coaja sau o mica parte din fruct pentru a elimina raul si pentru a conserva restul. Numai atunci cand fructul este putred in interior, nu mai putem trage niciun folos de pe urma lui. Personalitatea omeneasca este rezultatul unui compromis intre lumea interioara si cea exterioara. Ne confera o aparenta cu care ne identificam, numai ca trebuie sa recunoastem ca nu exista nimic foarte personal in ceea numim identitate sau personalitate. Ea este compusa dintr-un ansamblu de reactii conditionate, care nu reflecta decat o parte din ceea ce untem cu adevarat. Aceste reactii reprezinta modalitatea in care am trait si am reactionat in trecut si justifica de cele mai multe ori felul in care reactionam in prezent.Jung a propus termenul de „Persona ”, pentru a vorbi despre puntea  pe care o ridicam intre noi si lumea exterioara. El face referire la masca pe care actorul din antichitate o purta pe scena pentru a face ca vocea sa sa rasune. Jung arata ca un profesor care ajunge sa se identifice cu stiinta sa si isi asuma acest rol public fara sa se mai poata detasa, dand lectii chiar si acasa, devine astfel prizonierul propriei PERSONA, al propriei mati. O masca ce ii confera asadar, valoare, dar care se poate transfoma la fel de bine intr-o inchisoare.