"Toate necazurile oamenilor vin din incapacitatea lor de a sta singuri si tacuti intr-o camera goala"
Blaise Pascal (1660)

duminică, 15 iulie 2012

Oglinda umbrei

Puteti petrece ani intregi intr-un labirint in care aaveti senztia ca nu veti mai putea iesi. Pe masura ce avansam, umbra incerca sa ne sufoce.  Veti avea viziuni terifiante, in cursul careia va veti "ucide"apropiatii. Veti tipa in timpul somnului. Va veti trezi plangand.De nimic nu veti fi crutati. Frica, oroarea, teroarea va vor paraliza fiecare pas; va vor dezmembra cu mai multa eficacitate decat ar face-o cel mai abil dintre chirurgi. Veti ave impresia ca va faceti tandari.
Va veti vedea lasitatea, ipocrizia, manipularile, judecatile nemiloase. Va veti constientiza complezenta si furia. Dragostea voastra pentru conflict, delectarea voastra in boala, capacitatea de a ucide, vidul din voi, ura voastra, exhibitionismul vostru, egocentrismul. Veti vedea tot ceea ce ati sperat intodeauna sa vada ceilalti in ei...si niciodata in voi. In unele zile veti avea senzatia ca innebuniti. Insasi fibra fiintei voastre va fi distrusa prin inaintarea in aceasta caldura rece, in aceasta umiditate uscata, in aceasta duhoare parfumata. Pana cand, epuizati, veti renunta. Pana cand veti abandona toate pozitiile si curajul, si determinarea, si perseverenta, si tot ceea ce ati invatat. Pana cand va veti declara invins, snopit in bataie. Mai rau chiar, pana cand nu va va mai pasa catusi de putin daca sunteti invingator sau invinsm, daca ati batut sau ati fost batut.
Fara sa stiti, ati avut reflexul potrivit la momentul potrivit. Fiindca exact in acel moment va veti afla in fata cu monstrul, la bunui lui plac. Meandrele umbrei nu servesc la nimic altceva decat sa va oboseasca, sa ucida in voi orcare alta dorinta in afara aceleia de a trai cateva clipe de pace adevarata. Oglinzile umbrei nu au alta utilitate decat aceea de a va impinge cu fermitate catre simplicitatea esentialului. Eliminand umbra taiem de fapt legatura noastra cu trecutul si cu constrangerea de a cauta in exterior solutia la nevoile voastre. Omorand umbra, renuntati la propria voastra grandoare. Taiati cordonul ombilical al fricilor voastre. Deschideti in voi insiva un spatiu de libertate si de autonomie reala.

vineri, 13 iulie 2012

Oglinda umbrei


„Cum il pot ajuta pe partenerul meu sa se schimbe fara sa fiu nevoit sa imi schimb partenerul?” Raspunsul este ca daca strainul din partenerul dumneavoastra va deranjeaza, aceasta se intampla pentru ca exista si in dumneavoastra un strain care va deranjeaza, fara sa va dati seama de acest lucru. Acest strain se ascunde in Umbra dumneavoastra ; celalalt nu face decat sa va reaminteasca de existenta lui. Umbra reprezinta partea ascunsa a unui individ. In realitate, Umbra se refera la tot ce consideram neatragator in noi.
Incercam sa punem in umbra tot ceea ce nu ne place, astfel incat aceste parti din noi sa nu ne mai faca rau. Numai ca Umbra nu este ceva lipsit de viata. Inconstientul este mai mult decat viu. Tot ce noi condamnam la uitare castiga tocmai prin asta forta de a ne chinui si de a ne obseda, fie ca este vorba despre trasaturile noastre sau despre comportamentul celuilalt. De fapt, elaboram mai multe strategi pentru a pune bete in roate constientizarii Umbrei.  In cea mai mare parte ne proiectam propriile complexe in afara noasra. Cu alte cuvinte, le imprumutam celorlalti trasaturi ale eului nostru, pe care nu vrem sa le recunoastem. Astfe, ele ni se infatiseaza la celalalt nainte de a le putea recunoaste la noi insine. Aceata umbra ne protejeaza de o lume solara, impecabila, buna si frumoasa, insa complet pustie.
Folosirea unui tap ispsitor reprezinta o incercare de a domina tot ce este diferit de noi. In forma sa cea mai inocenta, aceasta incercare va avea drept efect aratarea celuilalt cu degetul  si aplicarea unei etichete devalorizante. Iata intodeauna de ce ceilalti sunt lenesi, mincinosi, egocentristi, si nu noi insine. Ii acuzam de ceea ce ne deranjeaza la propria noastra persoana, dar nu recunoastem.

Efectul compensator


Cursul firesc al vietii ne obliga treptat sa renuntam la iluzia de non- separare si, in consecinte, sa ne infruntam temerile de abandon si de singuratate. O data ce am acceptat ideea unei singuratati intrinseci, va trebui sa admitem ca inclusiv aceasta reprezinta o iluzie, o metoda de aparare impotriva temerii de a ne pierde individualitatea, de data asta in cadrul intregului. De fapt trebuie a ne regasim realitatea unitara plecand din interior. Daca incerc sa neg diferentele exterioare ma voi adapta la realitatea comuna. Voi trai in lumea calaului sau a victimei – calau, daca ii domin pe cei care-mi par diferiti; victima, daca ma supun diferentelor fara a le putea domina. Daca incerc sa mentin iluzia de separare la nivelul interior, nu reusesc sa ma adaptez la realitatea unitara. De fapt, acesta este paradoxul care caracterizeaza orice existenta si se articuleaza in jurul fricii.
Nevoile raspund unor rani din trecut, dar se pot transforma, fara dar si poate in gesturi compensatorii. Daca aveti absoluta nevoie de un castel in locul unei case modeste, daca traiti cu impresia ca nu veti gasi fericirea altundeva, in acest caz va aflati in fata unei nevoi compensatorii.  Aceasta lipsa, poate din trecut, a creat o anuita tensiune, care pretinde un raspuns in masura sa o rezolve. Deoarece persoana in cauza nu stie exact ce anume o tine in tensiune sau nu poate sa raspunda pe moment nevoii reale, ea foloseste paleative.
Astfel, daca o persoana fumeaza ca sa raspunda unei angoase legate de sentimentul de singuratate, ea sfarseste prin a avea nevoie de o tigata, fara sa mai intre in contact cu neajunsul afectiv initial. O nevoie genereaza o alta nevoie. In concluzie, repetarea frecventa a aceluiasi comportament confera rigiditate in timp sistemului de compensare. In felul acesta se produce o luare in stapanire. Daca nu mai suntem capabili sa evitam un anumit tip de actiune care atrage dupa sine consumul de anumite substante, de fiecare data acelasi, e limpede ca suntem dependenti. Suntem la mare distanta de lupta pentru a satisface nevoia reala sau de a intelege ranile care le intretin. Suntem pe punctul de a trece la actiune fara sa mai gandim, pentru a ne elibera de o tensiune interioara. Chiar daca ne mobilizam toate fortele impotriva substantelor cu pricina, pentru a ne lasa de fumat, de exemplu, avem toate sansele sa esuam in initiativa noastra daca nu ne propunem sa devenim constienti de problema de fond. 

marți, 3 iulie 2012

Constientizare 1


Cei mai multi dintre noi incercam sa devenim constienti de noi insine sub impulsul suferintei, cand suntem deja contractati, inchisi, defensivi, la mii de km departare de glorie. Asa cum suntem perfect capabili sa traim experienta unei glorii exterioare, care nu are insa forta de a ne hrani pana la indestulare!Nu avem incotro si ne identificam cu copilaria noastra, fericita sau nefericita, doar din cauza ca aceasta identificare ne confera sentimentul ca existam, ca avem o identitate, si ne ofera, intr-o oarecare masura, un punct de pornire. Si apoi, pentru ca ne putem face altminteri. Ceva din noi are nevoie sa devina o persoana, construindu-si o identitate si elaborandu- si o personalitate. Sa luam exemplul unui fruct. Coaja reprezinta personalitatea acestui fruct. In egala masura, ea reprezinta starea interioara si protejeaza interiorul de loviturile venite din exterior. Si totusi, cine s-ar fi gandit vreodata ca invelisul reprezinta fructul in intregime? Chiar si atunci cand scoarta este foarte solida, putem desface fructul pentru a descoperi miezul acestuia.Exteriorul nu semnifica decat expresia a ceea ce se intampla in profunzime. Coaja fructului depune marturie pentru sanatatea lui interna, dar nu constituie esenta fructului. La prima vedere, fructul primeste lovituri din exterior, care isi lasa amprenta asupra lui, insa este suficient sa inlaturam coaja sau o mica parte din fruct pentru a elimina raul si pentru a conserva restul. Numai atunci cand fructul este putred in interior, nu mai putem trage niciun folos de pe urma lui. Personalitatea omeneasca este rezultatul unui compromis intre lumea interioara si cea exterioara. Ne confera o aparenta cu care ne identificam, numai ca trebuie sa recunoastem ca nu exista nimic foarte personal in ceea numim identitate sau personalitate. Ea este compusa dintr-un ansamblu de reactii conditionate, care nu reflecta decat o parte din ceea ce untem cu adevarat. Aceste reactii reprezinta modalitatea in care am trait si am reactionat in trecut si justifica de cele mai multe ori felul in care reactionam in prezent.Jung a propus termenul de „Persona ”, pentru a vorbi despre puntea  pe care o ridicam intre noi si lumea exterioara. El face referire la masca pe care actorul din antichitate o purta pe scena pentru a face ca vocea sa sa rasune. Jung arata ca un profesor care ajunge sa se identifice cu stiinta sa si isi asuma acest rol public fara sa se mai poata detasa, dand lectii chiar si acasa, devine astfel prizonierul propriei PERSONA, al propriei mati. O masca ce ii confera asadar, valoare, dar care se poate transfoma la fel de bine intr-o inchisoare. 

duminică, 18 martie 2012

Legatura noastra invizibila cu Dumnezeu

"Ma uit la mine insumi, o epava de carne insangerata pe lespedea sacra de granit. Tata e ingenunchiat langa mine, tinandu-mi capul lipsit de viata cu mana care i-a mai ramas. 
Simt un torent de furie...si de confuzie.
Nu e clipa compasiunii acum...E momentul razbunarii, al transformarii...
Sunt prins aici, plutind...legat inca de invelisul meu pamantesc. Tata isi trece bland palma peste fata mea, inchizandu-mi ochii. 
Simt legatura rupandu-se. Un val fluturand prinde contur in jurul meu, ingrosandu-se si incetosand lumina, ascunzand lumea din jur. 
Brusc timpul accelereaza, iar eu ma prabusesc intr-un abis mai negru decat tot ce mi-am imaginat vreodata. Aici, in neantul sterp, aud o soapta...simt o forta care creste. Devine tot mai tare, sporind cu o viteza uluitoare, inconjurandu-ma. Sinistra si puternica. Intunecata si coplesitoare.
Nu sunt singur aici. Si totusi, dintr-un motiv oarecare, nu ma anima bucuria, ci o frica fara margini.
Nu e deloc asa cum ma asteptam. 
Forta se framanta acum, invartindu-se in jurul meu cu o tarie irezistibila, amenintand sa ma sfasaie in bucati. Deodata, fara nici un avertisment, intunecimea se aduna, se coaguleaza aidoma unei fiare preistorice, inaltandu-se in calea mea.
Am in fata toate sufletele intunecate care au vietuit inainte de mine.
Urlu cu o infinita groaza...in vreme ce intunericul ma inghite definitiv."  - Moartea unui criminal...

"Pretutindeni in lume, oamenii isi ridica privirile spre cer, asteptandu-l de Dumnezeu...fara a intelege ca Dumnezeu ne asteapta pe noi. Suntem creatori, dar jucam, naivi, rolul de "creatie". Ne consideram biete oi neajutorate, manate incolo si-ncoace de Dumnezeu care ne-a creat. Ingenunchem aidoma unor copii speriati, implorand jutor, iertare sau noroc. Odata ce ne vom da seama ca am fost cu adevarat modelati dupa chipul si asemanarea Creatorului, vom incepe sa intelegem ca si noi suntem, prin urmare, creatori. Iar atunci cand acest lucru ne va fi clar, portile se vor deschide larg in fata realului potential uman....Filozoful Manly P. Hall spunea: "Daca infinitul nu ar fi intentionat ca omul sa fie intelept, nu i-ar fi daruit capacitatea de a invata" Creatia...devenind creator... Cel mai uimitor este faptul ca indata ce vom incepe sa ne exploatam adevarata putere, vom obtine un control extraordinar asupra lumii in care traim. Vom fi capabili sa modelam realitatea, in loc sa reactionam doar la ea. Intradevar este periculos...iar daca gandul afecteaza lumea, inseamna ca trebuie sa avem mare grija ce anume gandim. Fiindca si gandurile distructive au forta lor, si stim cu totii ca e mult mai usor sa distrugi decat sa creezi. Marea ironie este aceea ca, de secole, toate religiile lumii si-au indemnat credinciosii sa-si insuseasca ideile de credinta si incredere. Acum, stiinta - care vreme de secole a considerat religia doar o superstitie - trebuie sa admita ca, urmatoarea frontiera importanta pe care trebuie sa o traverseze este cea a credintei si increderii...si anume, puterea convingerii nebanuite si a intentiei hotarate. Aceeasi stiinta care ne-a erodat increderea in miraculos, construieste astazi o punte pestre prapastia pe care ea insasi a creeat-o".

                                                                                            Simbolul pierdut- Dan Brown

marți, 13 martie 2012

Nu exista moarte totala


Unde poti gasi forta si curajul de a respinge acele presiuni exterioare si de a-ti alege propriile valori?
Totul e in tine daca stii sa te uiti cu atentie si fara teama. Moartea ne poate arata drumul, pentru ca, daca intelegem ca timpul nostru este limitat si ca nu stim cand se va sfarsi, vom putea sa ne traim fiecare zi ca si cum ar fi ultima. Trebuie sa ne facem timp sa incepem ACUM, pas cu pas, intr-un ritm care sa nu ne sperie. Daca traiesti viata cu compasiune, rabdare, speranta si credinta iti vei gasi in tine forta care sa te ghideze. Cand oamenii isi gasesc un loc linistit, doar al lor, atunci pot trai un rai personal care sa-i reformeze si sa-i ajute sa devina "salvarea  omenirii".
Moartea este stadiul final al cresterii in aceasta viata. Nu exista moarte totala. Numai corpul moare. Eul sau spiritul sau oricum l-am numi, este etern. Poti interpreta acest lucru in orice mod doresti.
Daca vrei, poti vedea esenta eterna a existentei tale ca impactul pe care il are fiecare actiune pe care o intreprinzi asupra celor pe care-i atingi si, la randul lor, asupra celor pe care ei ii ating, si asa mai departe, chiar si dupa ce viata ta se va termina. Nu vei sti niciodata, de exemplu, efectul zambetului si al cuvintelor de incurajare pe care le folosesti pentru a imbarbata pe cineva cu care vii in contact.
Poti fi mai linistit avand credinta ca exista o sursa a bunatatii si fortei mai puternica decat forta fiecaruia dintre noi, dar care e in interiorul nostru, si ca fiecare eu are o existenta  care trece dincolo de mortalitatea fizicului si contribuie la formarea acelei forte superioare.
Moartea, in acest context, poate fi interpretata ca un fel de perdea intre existenta de care suntem constienti si cea care ne este ascunsa pana la ridicarea perdelei. Nu e important daca o deschidem simbolic pentru a intelege limitele existentei pe care o cunoastem, invatand in acest fel sa traim fiecare zi cat mai bine, sau daca o deschidem in momentul in care ne sfarsim existenta fizica. Ceea e e important e sa realizam ca, fie ca intelegem pe deplin de ce suntem aici sau ce ni se va intampla dupa moarte, scopul nostru ca fiinte umane este de a creste, de a ne uita in interiorul nostru pentru a gasi acea sursa de liniste, de intelegere si de forta care formeaza eul fiecaruia dintre noi, si sa ne deschidem catre ceilalti cu dragoste, acceptare, rabdare si speranta pentru ceea ce putem deveni impreuna.
Pentru a te linisti, e nevoie sa ai un simt al istoriei, sa simti ca esti parte integranta din ce a fost inainte de tine si ce va fi dupa tine. In felul acesta, nu vei fi niciodata singur; iar graba de azi capata o noua perspectiva: nu-ti folosi timpul in mod frivol. Pretuieste-l, fa in asa fel incat sa cresti cu fiecare zi, sa afli lucruri noi si sa devii din ce in ce mai constient de propriul eu. Nu folosi aceasta crestere in mod egoist, ci pune-o in serviciul viitorului. Nu lasa sa treaca nici o zi fara sa inveti ceva nou. Fa din fiecare zi o piatra din drumul spre dezvoltare. Nu te odihni pana cand n-ai facut ce trebuia. Dar adu-ti aminte- nu te grabi, mentine un ritm constant; nu irosi energia. Si in cele din urma, nu lasa lucrurile neimportante sa te distraga de la viziunea asupra eternitatii.

joi, 8 martie 2012

Transmutatia

Folosirea emotiei ca vehicul pentru autoiluminare se numeste transmutatie in budismul tantric. In alchimie, transmutatia presupune sa convertesti ceva aparent inutil in ceva extrem de valoros, cum ar fi plumbul in aur.
Primul pas pentru imblanzirea leului emotiei, pentru a-i transmuta energia salbatica in iluminare, este sa o simti, sa o accepti asa cum e, fara sa o judeci ca fiind buna sau rea. Fuga de un animal salbatic sau incercarea de a-i contracara energia nu face decat sa provoace un nou atac. Trebuie sa invatam sa ne deschidem direct fata de energia emotiilor si sa devenim una cu ea, dupa cum arata Trungpa: "Cand suntem capabili sa devenim in intregime una cu enervarile sau sa simtim calitatea abstracta a enervarii asa cum este ea, atunci enervarea nu mai are pe cine sa supere." Chiar daca emotiile par sa conroleze, de indata ce ne intoarcem direct catre ele, nu gasim nimic solid sau fix in judecatile sau aprecierile noastre legate de ele. In starea lor primara, emotiile sunt simple expresii ale propriei noastre energii. Doar reactiile noastre impotriva lor si povestile pe care le elaboram in in jurul lor le fac prezenta energetica densa si grea.
In loc sa incercam sa controlam emotiile, sa ne judecam pentru ele sau sa reactionam imotriva lor, putem invata sa le traim in imediatetea lor, ca prezenta vie. Trungpa descrie mai multe aspecte ale acestui proces:
Exista mai multe stadii ale intrarii in contact cu emotiile: vederea, ascultarea, mirosirea, atingerea si transmutatia.In cazul vederii emotiilor, avem constienta generala a faptului ca emotiile au propriul lor spatiu, propria lor dezvoltare. Le acceptam ca parte a configuratiei mintii, fara sa le punem la indoiala. Apoi, ascultarea presupune sa experimentam pulsatia acestei energii, valul de energie ce vine catre noi. Mirosirea inseamna sa apreciem ca aceasta energie este intru citva prelucrabila. Atingerea presupune sa simtim partea lor concreta, faptul ca putem sa intram in contact cu ele, deoarece emotiile nu sunt neaparat distructive sau nebunesti, ci doar un val de energie, indiferent ce forma imbraca.
Daca eul reprezinta tendinta de a ne agata de noi insine si de a ne controla experienta, atunci ar trebui sa simtim emotiile direct si sa lasam energia lor sa curga liber amenintand intreaga structura de control a eului.
Daca ma deschid complet fata de tristetea mea, atunci emotia se poate intensifica un timp si pot sa simt intreaga durere pe care o contine. Aceasta abordare a suferintei ma face sa ma simt mai viu. Cand ma intorc sa-mi infrunt demonii, ei se dezvaluie drept propria mea energie vitala.
Sa infruntam agitatia emotiilor e ca si cum am intra in ochiul unui uragan.Vanturile din jur sunt agitate dar, in cele din urma, putem sa ajungem intr-o portiune senina din mijlocul furtunii, dupa cum sugereaza Tharthang:
"Cand esti tulburat emotional, ramai cu emotia fara sa te cramponezi sau sa te fixezi pe ea. La fel cand se naste anxietatea sau orice alt sentiment tulburator, concentreaza-te asupra lui, nu pe gandurile legate de el. Focalizeaza-te pe centrul sentimentului: patrunde in acel spatiu.Daca mergem in centrul unei emotii, acolo nu e nimic! In acel punct exista o densitate a energiei clara si distincta, cu o mare forta ce poate transmite o mare claritate. Putem transmuta aceasta minte samsarica pentru ca mintea in sine e vacuitate- deschidere totala, sinceritate totala fata de fiecare situatie, vedere directa, eliberare totala de obscuritati, receptivitate completa.  "

Abordarea emotiilor prin meditatie

"Exista oare macar un suflet, oricat de materialist, care sa nu-si doreasca sa se desfasoare? Nu poate exista. In desfasurarea sufletului e implinit sensul vietii."
                                                                                           HAZRAT INAYAT KHAN
"Vreau sa ma desfaor. Nu vreau sa stau infasurat nicaieri, pentru ca acolo unde sunt infasurat, sunt inautentic."
                                                                                          RAINER MARIA RILKE

Cand oamenii privesc catre spatiul cerurilor sau o putere despre care cred ca se afla acolo, ei invoca in realitate fortele din interiorul lor, care, fiind proiectate in afara sunt vizualizate sau simtite drept ceruri sau spatiu cosmic. Cand contemplam profunzimea si albastrul misterios al cerului, contemplam, de fapt, profunzimea fiintei noastre interioare, a constiintei noastre misterioase, atotcuprinzatoare in puterea ei primordiala, nepatata: neintinata de ganduri, nedivizata de discriminari, dorinte si aversiuni...
Totusi, avem tendinta de a fi ambivalenti fata de spatiul deschis din centrul naturii noastre. Spatiul deschis al fiintei patrunde continuu in constiinta sub forma de strafulgerari si intrezariri neasteptate de exemplu cand intalnim un mister insondabil in noi insine sau in cei dragi. Aceasta trezire simpla are loc si in meditatie, cand o stare apasatoare a mintii dispare brusc. Atunci vedem ca si cele mai dense stari ale mintii plutesc pe marea mai vasta a constiintei.
Invatandu-ne sa ne raportam la emotii intr-un mod nonconceptual, gol, practica meditatiei ne ofera acces direct la viata noastra primara. Intelegerea superioara a emotiilor prin meditatie difera de abordarea psihologica, intrucat nu e orientata catre continutul sentimentelor, semnificatia lor sau structurile psihologice aflate la radacina lor. Cand se nasc valuri de agitatie emotionala, ne antrenam sa ramanem profund constienti si sa ne deschidem fata de energia lor.
Meditatia se raporteaza la sentimente ca la fenomene pur energetice, expresii ale vitalitatii noastre de baza. Sa descoperi energia primara a emotiilor este ca si cum ai cobori in adancul unui ocean, sub spuma agitatiei emotionale si a valurilor mai mari ale sentimentelor, intr-un loc in care totul ramane calm, unde luptele noastre personale se varsa in curentii mai mari ai vietii.
Astfel, meditatia ne permite sa descoperim o constiinta libera si deschisa care e mereu accesibila, chiar si atunci cand suntem prinsi in reactiile emotionale.