"Toate necazurile oamenilor vin din incapacitatea lor de a sta singuri si tacuti intr-o camera goala"
Blaise Pascal (1660)

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Sensul vietii



Problema sensului vieţii are valoare şi semnificaţie numai dacă o privim in cadrul sistemului relaţional Om-Cosmos. Este in acest caz lesne de văzut că, in această relaţie, Cosmosul posedă o putere modelatoare.Cosmosul este, ca să spunem aşa, tatăl tuturor vieţuitoarelor. Iar intreaga viaţă este de conceput ca o luptă perpetuă de satisfacere a cerinţelor Cosmosului. Nu ca şi cum ar exista o impulsie intr-o formă toate cele ce curg, să ia in considerare nu mişcarea, ci mişcarea incremenită, mişcarea care a devenit formă. care mai tarziu in viaţă ar fi in stare să ducă totul la final şi care nu trebuie decat să se desfăşoare, ci ceva innăscut ce aparţine vieţii, o năzuinţă, un imbold, o dezvoltare de la sine, un Ceva  fără de care viaţa nu poate fi nicidecum reprezentată. Viaţa inseamnă a se dezvolta de la sine. Spiritul uman este din cale afară de obişnuit 
să inchidă intr-o formă toate cele ce curg, să ia in considerare nu mişcarea,

ci mişcarea incremenită, mişcarea care a devenit formă.
Modul in care a apărut viaţa pe pămant este o chestiune problematică, a cărei rezolvare definitivă poate că nu o vom găsi niciodată. Dezvoltarea fiinţei vii dintr-o infimă unitate vie nu poate avea loc decat prin consimţămantul influenţelor cosmice. Aşa cum a făcut-o Smuts, in genialul său eseu.
Nu ştiu dacă această concepţie se va menţine in viitor; cert este că noţiunea noastră privind viaţa nu mai poate fi pusă la indoială, anume că ea este simultan mişcare, mişcare care urmăreşte autoconservarea, inmulţirea, contactul cu lumea exterioară, un contact victorios, pentru ca viaţa să nu se stingă.


Concepţia lui Lamarck, care este incă şi mai apropiată de a noastră, ne face să inţelegem puterea creatoare ancorată in orice fiinţă vie. Faptul universal al evoluţiei creatoare a tuturor vieţuitoarelor ne poate lămuri că direcţia dezvoltării la fiecare specie are un ţel, ţelul perfecţiunii, al adaptării active la cerinţele cosmice.
Ne găsim in mijlocul torentului evoluţiei, dar il observăm tot atat de puţin ca şi rotaţia pămantului. in această conexiune cosmică, unde viaţa individului este parte, tendinţa de asimilare victorioasă la lumea exterioară este o condiţie. Chiar dacă cineva ar vrea să pună la indoială faptul că incă de la inceputul vieţii a existat aspiraţia către perfecţiune, parcursul miliardelor de ani ne arată clar că azi aspiraţia către perfecţiune este o realitate ereditară, care există in orice om. Această consideraţie ne poate arăta şi altceva. Nimeni dintre noi nu ştie cu adevărat care este singura cale justă de urmat. Umanitatea a făcut repetate incercări de a-şireprezenta acest ţel final al dezvoltării umane. Că infinitul Cosmos ar trebui să aibă un interes in menţinerea vieţii abia dacă este mai mult decat o dorinţă deşartă, dar care işi poate găsi (şi şi-a şi găsit) utilizarea ca atare in religie, in morală şi etică, in calitate de forţă a promovării binelui umanităţii.
Suprema reprezentare dobandită pană azi din această inălţare ideală a umanităţii este noţiunea de Dumnezeu
. Este in afară de orice indoială faptul că noţiunea de Dumnezeu include in sine, realmente ca pe un ţel, acea mişcare către perfecţiune şi că nostalgiei obscure a omului de atinge perfecţiunea ii corespunde cel mai bine, drept ţel concret al
perfecţiunii. Ce-i drept, mi se pare că fiecare om şi-l reprezintă altfel pe Dumnezeu.
O mai atentă studiere a vieţii personale şi a vieţii maselor, a trecutului cat şi a prezentului ne relevă lupta umanităţii pentru un sentiment de comuniune socială mai puternic. Este greu de trecut cu vederea peste faptul că umanitatea este conştientă de lucrul acesta şi
pătrunsă de importanţa lui. Necazurile din prezent işi au originea in deficienţele educaţiei sociale
indeajuns de puternic spre a se afirma.9. Ceea ce ne impulsionează să ajungem pe o treaptă mai inaltă, să ne eliberăm de eşecurile vieţii noastre publice şi ale propriei noastre personalităţi este sentimentul de comuniune socială sugrumat. El trăieşte in noi şi caută să răzbată la lumină, părand a nu fi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu