"Toate necazurile oamenilor vin din incapacitatea lor de a sta singuri si tacuti intr-o camera goala"
Blaise Pascal (1660)

marți, 21 decembrie 2010

Conventiile samanice si crestine

Daca tu iti poti imagina orice, inseamna ca acel orice este posibil din moment ce tu, ca om, ai putut sa ti-l imaginezi si daca omul, sau mintea umana, care este o minte limitata isi poate imagina imposibilul, inseamna ca imposibilul a fost gandit ca posibil de o minte mai mare.

Samanismul este cea mai veche spiritulitate a acestei planete. Este o cunoastere care supravietuieste de cand exista umanitatea. Samanismul vede fiinta omeneasca, dar si exteriorul intr-o perspectiva spirituala, energetica. Pornind de la aceasta esenta, samanii intervin in realitatea imediata in moduri pe care un eurpean le interpreteaza a fi neobisnuite. Insa toate religiile lumii au pornit de la samanism intr-o forma sau alta, pentru ca samanism inseamna experienta si este inaintea oricarei doctrine. Inclusiv crestinismul, a fost initial, samanic.
iar intervenitiile "sectelor crestine" erau de tip samanic.
Noi inca nu am inteles foarte bine cum poate cineva sa calatoreasca intre dimensiuni, cum poate cineva sa ajunga in regatul mortilor viu fiind si sa se intoarca de acolo cu o informatie(moartea clinica), cum poate cineva care nu a citit in viata lui un rand, sa-ti vorbeasca 4 ore despre virtutele si calitatile unei plante, cum nici un laborator ultra performant cu tehnica ultra moderna nu reuseste. Si ma refer aici la europeni,in special, care si-au pierdut aceste valori o data cu trecerea timpului.

In vreme ce in Europa spiritualitatea a luat o cale dogmatica si intzepenita, si l-au pus pe Dumnezeu pe un piedestal (adica functiile de la Papa in jos), samanismul are o spiritualitate extraordinar de practica. Spre exemplu boala fizica o trateaza energetic, ca si o extractie de "umbra".
Noi ne confruntam totodata si cu lipsa de har, cu lipsa de cunoastere adevarata. La noi preotii dau examene scrise pentru "castigarea" harlui divin, pe cand, ca sa ajungi saman nu trebuie sa dai examen la o facultate, nu trebuie sa sustii o teza din punct de vedere intelectual.
Asadar, trebuie sa experimentezi ceea ce spui, sa faci ceea ce spui, sa fii ceea ce spui, nu doar sa afirmi ca esti.
Exista si plantele sacre precu ayahuasca care reprezinta un fel de oglinda care te obliga intr-o calatorie interioara si te ajuta sa te privesti pe tine insuti, sa vez cine esti cu adevarat, sa vezi partile tale intunecate, ascunse de care uneori nici nu suntem constienti ca le avem pentru ca nu sunt ale noastre. Sunt provenite dintr-un lant karmic, sau energetic, sau de alte tipuri si le purtam cu noi fara sa stim. Samanii intra cu ajutorul plantelor sacre in detaliul spiritual. Exiata oameni care s-au ratacit in labirinturi mentale foarte periculoase, crezand ca plantele sacre sunt o cale spiritula si au mers mai departe fara nici un reper. Reperul interior este axa spirituala a fiintei, iar daca nu esti perfect echilibrat in acest ax sau daca nu esti perfect constient de ceea ce esti cu adevarat, atunci pericolul de a te pierde in aceste labirinturi mentale este enorm.
Cea mai frumoasa parte a acestui inceput de secol este ca a inceput, oarecum, sa exite acea egalizare, un fel de mix care nu este doar cultural, este energetic, un schimb de constiinta si un schimb de inima totodata. Este extraordinar sa vezi dincolo de barierele limbii si ale ideologiilor, de ale doctrinelor faptul ca avem o realiate comuna, care nu este neaparat vizibila. Si este superb!
Samanii ne invata sa avem o apropiere directa cu semenii nostrii, pentru ca a trai durerea cuiva in mod direct este o experienta absolut cutremuratoare. Abea atunci poti vorbi despre compasiune. Aceasta este o experienta si nu o traire.
Asta inseamna sa auzi cu inima si nu cu urechile.

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Sensul vietii



Problema sensului vieţii are valoare şi semnificaţie numai dacă o privim in cadrul sistemului relaţional Om-Cosmos. Este in acest caz lesne de văzut că, in această relaţie, Cosmosul posedă o putere modelatoare.Cosmosul este, ca să spunem aşa, tatăl tuturor vieţuitoarelor. Iar intreaga viaţă este de conceput ca o luptă perpetuă de satisfacere a cerinţelor Cosmosului. Nu ca şi cum ar exista o impulsie intr-o formă toate cele ce curg, să ia in considerare nu mişcarea, ci mişcarea incremenită, mişcarea care a devenit formă. care mai tarziu in viaţă ar fi in stare să ducă totul la final şi care nu trebuie decat să se desfăşoare, ci ceva innăscut ce aparţine vieţii, o năzuinţă, un imbold, o dezvoltare de la sine, un Ceva  fără de care viaţa nu poate fi nicidecum reprezentată. Viaţa inseamnă a se dezvolta de la sine. Spiritul uman este din cale afară de obişnuit 
să inchidă intr-o formă toate cele ce curg, să ia in considerare nu mişcarea,

ci mişcarea incremenită, mişcarea care a devenit formă.
Modul in care a apărut viaţa pe pămant este o chestiune problematică, a cărei rezolvare definitivă poate că nu o vom găsi niciodată. Dezvoltarea fiinţei vii dintr-o infimă unitate vie nu poate avea loc decat prin consimţămantul influenţelor cosmice. Aşa cum a făcut-o Smuts, in genialul său eseu.
Nu ştiu dacă această concepţie se va menţine in viitor; cert este că noţiunea noastră privind viaţa nu mai poate fi pusă la indoială, anume că ea este simultan mişcare, mişcare care urmăreşte autoconservarea, inmulţirea, contactul cu lumea exterioară, un contact victorios, pentru ca viaţa să nu se stingă.


Concepţia lui Lamarck, care este incă şi mai apropiată de a noastră, ne face să inţelegem puterea creatoare ancorată in orice fiinţă vie. Faptul universal al evoluţiei creatoare a tuturor vieţuitoarelor ne poate lămuri că direcţia dezvoltării la fiecare specie are un ţel, ţelul perfecţiunii, al adaptării active la cerinţele cosmice.
Ne găsim in mijlocul torentului evoluţiei, dar il observăm tot atat de puţin ca şi rotaţia pămantului. in această conexiune cosmică, unde viaţa individului este parte, tendinţa de asimilare victorioasă la lumea exterioară este o condiţie. Chiar dacă cineva ar vrea să pună la indoială faptul că incă de la inceputul vieţii a existat aspiraţia către perfecţiune, parcursul miliardelor de ani ne arată clar că azi aspiraţia către perfecţiune este o realitate ereditară, care există in orice om. Această consideraţie ne poate arăta şi altceva. Nimeni dintre noi nu ştie cu adevărat care este singura cale justă de urmat. Umanitatea a făcut repetate incercări de a-şireprezenta acest ţel final al dezvoltării umane. Că infinitul Cosmos ar trebui să aibă un interes in menţinerea vieţii abia dacă este mai mult decat o dorinţă deşartă, dar care işi poate găsi (şi şi-a şi găsit) utilizarea ca atare in religie, in morală şi etică, in calitate de forţă a promovării binelui umanităţii.
Suprema reprezentare dobandită pană azi din această inălţare ideală a umanităţii este noţiunea de Dumnezeu
. Este in afară de orice indoială faptul că noţiunea de Dumnezeu include in sine, realmente ca pe un ţel, acea mişcare către perfecţiune şi că nostalgiei obscure a omului de atinge perfecţiunea ii corespunde cel mai bine, drept ţel concret al
perfecţiunii. Ce-i drept, mi se pare că fiecare om şi-l reprezintă altfel pe Dumnezeu.
O mai atentă studiere a vieţii personale şi a vieţii maselor, a trecutului cat şi a prezentului ne relevă lupta umanităţii pentru un sentiment de comuniune socială mai puternic. Este greu de trecut cu vederea peste faptul că umanitatea este conştientă de lucrul acesta şi
pătrunsă de importanţa lui. Necazurile din prezent işi au originea in deficienţele educaţiei sociale
indeajuns de puternic spre a se afirma.9. Ceea ce ne impulsionează să ajungem pe o treaptă mai inaltă, să ne eliberăm de eşecurile vieţii noastre publice şi ale propriei noastre personalităţi este sentimentul de comuniune socială sugrumat. El trăieşte in noi şi caută să răzbată la lumină, părand a nu fi.

vineri, 10 decembrie 2010

Figurile religioase - simboluri ale sinelui


In acelasi proces de individuatie al confruntarii cu continuturile (imagini, viziuni, fantasme, reprezentari intuitive) ale inconstientului se inscrie relatia noastra cu figurile sacre ale religilor de pretutindeni: Christos, Budda, Mohamed, etc. Ele nu sunt altceva decat simboluri ale Sinelui pentru cetateanul de rand, pentru batranica care merge duminica de duminica la biserica, insa ascunse in profunzimea maretului inconstient al psihicului. Sunt expresii dogmatice ale proceselor spirituale cu totul identice cu cel descris de Jung. El o spune explicit: "Simbolul <Christos>este, in calitate de <Fiu al omului>, o experienta psihica a unei fiinte spirituale superioare cu forma umana, nascandu-se invizibil intr-un individ, un corp destinat sa devina locuinta noastra viitoare, un corp pe care il imbracam ca pe o haina. In aceasta viziune interpretativa neobisnuita din perspectiva psihologiei abisale a simbolului lui Christos, "imitarea lui Christos", cautarea prefectiunii divine capata un alt sens: ea ar trebui sa urmareasca dezvoltarea si inaltarea propriei fiinte interioar, dar datorita credinciosului superficial, inclinat spre un formatism mecanic, devine un obiect ce cult exterior care tocmai datorita veneratiei este impiedicat sa patrunda in adancurile sufletului si sa-l transforme in totalitatea coresunzatoare modelului."
Astfel se faceca mijlocul divin se afla in exterior, in afara, ca o imagine; omul insa ramane un fragment si e neatins in adancurile sale. Pentru ca Christos poate fi imitat pana la stigmatizare, fara ca cel care imita sa atinga, chiar si prin aproximare, modelul si, mai ales, sensul sau.
Imitarea, in acest sens, este totusi "o participare mistica (mai mult sau mai putin), o maniera de a-ti insusi virtutile spirituale ale unei entitati superioare prin copierea rituala a gesturilor ei, sau prin intrarea in contact, ca si in magia contagioasa, cu entitatea propiu-zisa sau cu simboluri ale ei, precum cruci, mancare etc.
In fond, taina euharistiei in crestinism evoca un fenmen de acest gen: credinciosul(adeptul) intra in posesia virtutilor superioare ale Domnului, consumand trupul si sangele acestuia, la o maniera ritual- spirituala. El devine astfel perfect (asta daca pot folosi acest cuvant pentru omul trupesc), tinzand spre modelul lui divin, si capata viata vesnica sau, dupa caz, "mostenirea lumii". Acest aspect tine de o mentalitate primitiva dupa parerea lui Jung, dar poate dovedi la o analiza mai atenta elemente de adevar surprinzatoare.
Religiile erau enormul efort pe care il faceau, fara sa o stie, umanitatea, concomtent pentru a mentine deschisa calea organizatiilor, inconstienti si pentru a-i obliga sa imbrace o forma. Ele erau mediatori energetici si informationali asumand astfel functii psiho- sociale extrem de importnte daca avem in vedere calamitatile care iau nastere atunci cand arhetipurile exercita o fascinatie fara limita.
Biserica a oferit o posibilitate reala celui care cauta sa-si procure o forma pentru haosul inconstient, daca nu am sti ca orice lucrare umana, chiar si cea mai perfecta, ramane inconstienta.
Este un fapt acela ca intorcearea la Biserica, nu este obligatorie. Exista mult mai multe cazuri de intelegere mai aprofundata a religiei in general si de relatia mai interiorizata cu ea, care nu trebuie confundate cu adeziunea la o confesiune. Si acestea pentru ca atunci cand cineva a inteles legitimitatea celor doua puncte de vedere care sunt cele ale celor doua ramuri separate ale crestinitatii, ii este imposibil sa declare exclusiv valabila una sau alta; pentru a o face ar trebui sa se minta pe sine. Ca crestin, trebuie sa recunoasca ca apartine unei crestinitati divizate de patru sute de ani, si ca credinta sa crestina este departe de a-i aduce eliberarea. Acestea sunt faptele pe care nu le poate schimba Biserica atunci cand il emplu, care vad clar preseaza pe crestin sa aleaga, ca si cum ar fi ferm stabilit ca detin adevarul absolut toate cele 4 ramuri. 
Cei care sunt interesti de acest gen de probleme sunt, prin urmare, mai mult sau mai putin constient, catolici, ortodocsi sau protestanti, dar nu sunt astfel mai putin crestini!

                 Eu vad o lume mult mai buna fara religii impuse oamenilor. De ce sa nu credem cu totii in Iisus, in Budda si in Mohamed. Eminamente ca acesti oameni au existat si au avut un dar divin primit de la Tatal ceresc.