"Toate necazurile oamenilor vin din incapacitatea lor de a sta singuri si tacuti intr-o camera goala"
Blaise Pascal (1660)

luni, 20 septembrie 2010

Superexistenta

   "Exista clipe, nu dureaza decat cinci sau sase secunde, nu mai mult, cand simti brusc prezenta armoniei vesnice, deplin atinse. Nu e ceva pamantesc; si nu in sensul ca ar fi ceva celest, ci in sensul ca omul, in intruparea lui pamanteasca, este incapabil s-o suporte. Trebuie sa se transforme fiziceste sau sa moara. Este un sentiment clar si indestructibil. Ai brusc senzatia ca simti natur din toata splendoarea ei si te surprinzi indata spunand: da, e adevarat. Zidind lumea, Dumnezeu, la sfarsitul fiecarei zile de creatie, a zis: "Da, e adevarat, e bine." Nu este...nu este induiosare, ci numai asa, bucurie. Nici ca ierti ceva, pentru ca nu mai ai ce ierta. Nici iubire nu este, o , nu! - e ceva deaspura iubirii! E infricosator, mai ales ca e atat de limpede si e atata bucurie. Daca tine mai mult de cinci secunde, sufletul nu mai suporta si pentru ele imi voi da intreaga viata, pentru ca merita. Ca sa suporti zece secunde, trebuie sa te transformi fiziceste"                                                            Dostoievski- Demonii

Avem aici, nu doar o descriere a sentimentului de transcendenta, ci si o expresie a fascinatiei autorului fata de dilatarea timpului in momentul dinaintea crizelor sale de epilepsie.  O data cu aparitia primelor simtome ale crizei, timpul isi pierde sensul. Incetineste si pentru unii chiar se opreste. Epilepticul paseste in afara curgerii timpului si percepe o realitate alternativa, mai profunda.

Se pare ca mai mult decat asemanatoare este si moartea clinica.

Desi evenimentele fulgera prin fata ochilor, ele sunt traite si vazute extrem de amanuntit. E ca si cum timpul inceteaza a fi un element al realitatii. Aceasta ipoteza este confirmata de un incident similar, cand un parasutist american a cazut in gol pe o distanta de aproape 1200 de metri. Iata ce a povestit el:
"E ca si cum un film iti trece pe dinaintea ochilor, din momentul cand ai primele amintiri in viata pana in clipa cand se petrece totul( adica in prezent)... Pare ca imagini ale vietii plutesc in fata ta, lucrurile care le faceai cand erai mic si prostut; lucruri simple. De exemplu cand vedeai chipurile parintilor- asta era totul pentru tine. Si lucrurile pe care nu mi le amintesc sa le fi facut. Totul mi-a revenit in minte. Totul intr-o secunda sau doua. "
Suna ca o inregistrare a vietii tanarului. El insista asupra unui lucru. Simte ca evenimentele se petreceau in ordine, dar cumva in afara lui, ca si cum ar fi privit totul la televizor.
Am vazut deja ca durata temporala este o experienta cat se poate de subiectiva, dar este important sa intelegem ce fel de timp percep subiectii. Insa cum sa intelegem relatarea unui ghid montan profesionist pe nume Eugenio Guido Lammer, care a fost maturat de o avalansa pe masivul Cervin din Alpi? Iata ce spune el:
"In timpul caderii simturile mi-au ramas treze. Si va asigur, prieteni, ca este un mod grozav de a muri! Nu suferi! O intepatura de ac doare mai tare. Si nu ai de asemenea nici un gand al mortii- nici macar la inceput. Din clipa cand am inteles ca tot ce as fi incercat sa fac ca sa ma salvez ar fi fost inutil, a fost pentru mine o mare usurare. Aceasta persoana care era tarata de avalansa, trantita peste corpul tovarasului sau, azvarlita in spatiu de smucirea unei franghii- acesta era un strain, ca un bustean pentru mine; sinele meu adevarat plutea peste aceasta scena cu curiozitatea relaxata, a unui spectator de circ. Un val de imagini si ganduri mi-au invadat creierul; amintiri din copilarie, ale locurilor natale, ale mamei. As putea sa umplu sute de pagini cu ele. Si totusi, in acest timp calculam cu sange rece distanta care imi mai ramasese inainte de a fi azvarlit mort la poalele avalansei...totul fara neliniste, fara suparare, eram cu totul eliberat de lanturile Eului. Ani, veacuri au trecut in timpul acelei caderi. "
Si totusi a durat cateva secunde pana acesta a ajuns jos. Din fericire, tanarul ghid a supravietuit si a povestit tuturor ceea ce traise.
Iata o explicatie a ceea ce se petrece in micul si complexul nostru creieras atunci cand avem astfel de stari descrise mai sus.
In primul rand glutamatul are un rol esential in  procesele cognitive in care este implicat cortexul  cerebral, inclusiv gandirea, formarea si evocarea amintirilor,  si este de asemenea foarte important in perceptie. Este un neutrotransmitator excitatoriu. Cand este prezent in exces, el provoaca moartea neuronilor prin excitoterapie. Acesta este mecanismul mortii celulelor hormonale intalnite in hipoxemie( deficienta de oxigen ), ischemie( intreruperea circulatiei sancvine ) si epilepsie- toate tulburari despre care s-a dovedit ca genereaza o productie de glutamat in exces. Cercetarile intreprinse de Karl Jamsen la spitalul  Maudsley din Londra si sinteza lor ulterioara confirma ipoteza ca anestezicul lui halucinogen ketamina poate reproduce toate starile specifice mortii clinice, intre care calatoriile cu mare viteza prin tunele intunecate catre lumina, viziunea unei fiinte sau a mai multora, experienta iesirii din corp, stari mistice si rememorari foarte vii. Intr-o monografie despre efectele generale ale drogurilor psihedelice, efectele ketaminei sunt descrise astfel: "senzatia de a deveni o constiinta sau un suflet fara trup, moartea si intrarea intr-o alta lume. Evenimentele din copilarie pot fi retraite. Pierderea contactului cu realitatea obisnuita si sentimentul participarii la o alta realitate sunt mai accentuate si mai greu de evitat decat in cazul LSD-ului. Experientele disociative par uneori atat de autentice incat utilizatorii nu mai sunt siguri ca nu si-au parasit cu adevarat corpul."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu