"Toate necazurile oamenilor vin din incapacitatea lor de a sta singuri si tacuti intr-o camera goala"
Blaise Pascal (1660)

duminică, 12 septembrie 2010

Creierul nostru,computerul Universului.

"Poate ca realitatea este nu ceea ce vedem cu ochii. Daca nu am avea aceste lentile-matematica utilizata de creierul nostru-poate am cunoaste o lume organizata despre criteriul frecventelor. Fara spatiu, fara timp, doar evenimente. Poate oare realitatea sa fie inteleasa astfel?"      Pribram.



Pribram si-a inceput cariera in 1966 intrand in atentia stiintifica prin faptul ca sustinea ca creerul uman s-ar putea sa interpreteze informatiile precum imaginile unei holograme. Faptul ca creierul are capacitatea de a pastra toate datele de care are nevoie  este o presupunere veche, iar astazi, datorita intelegerii tehnologiilor digitale, a devenit un fapt concret. Toata informatia este stocata si reamintita atunci cand este nevoie, sustin oamenii de stiinta. Dar de ce?
Pana in prezent nu se stie precis de ce acest burete de neuroni, absoarbe si absoarbe informatii la nesfarsit. Penfield este inventatorul unor dispozitive cu electrozi (in forma unui creion) care stimuleaza creerul in timpul operatiilor.
Dar sa va povestesc de la inceputul inceputului pentru a intelege.
Poate ca va surprinde sa aflati insa creierul nu simte durerea. Este nevoie doar de un anestezic local pentru a amorti craniul. In timpul operatiilor este esential ca pacientii sa descrie ceea ce simt. Asadar acest "creion cu elecrozi" este folosit pentru a stimula cortexul.
Intr-un din operatii o pacienta a pretins ca a avut un episod foarte intens de rememorare insa Penfield a considerat ca aceasta visa si a ramas la parerea sa cand acelasi lucru s-a intamplat cu un alt pacient, ulterior.
Dar o operatie realizata de el ceva mai tarziu l-a facut sa isi schimbe pentru todeauna ideile despre constiinta umana.Inainte de a scoate o particica din creierul femei de pe masa de operatie, Penfield folosea creionul pentru identifica cu grija regiunile care nu trebuiau inlaturate. Aplicand o tensiune de 2 volti, doctorul o intreba pe pacienta ce simtea. Ea a descris o intepatura in degetul mare de la picior. Cand ea si-a pierdut capacitatea de a vorbi, doctorul si-a dat seama ca a stimulat responsabila de controlul vorbirii. A mutat apoi electronul in alta parte, iar la intrebarea a ceea ce simte, Penfield a primit un raspuns total neasteptat.
"-Aud ceva doctore, a spus femeia. (Penfield a puns din nou creionul in acelasi loc)
 -Da domnule, o aud pe mama mea care isi striga baietelul."
Parea sa fie ceva ce s-a petrecut cu multi ani in urma.
Era mai mult decat o amintire. Femeia a insista ca retraise de fapt un moment din trecut, de mult uitat.
Entuziasmul lui Penfield nu a avut limite. Operatia a avut din nou loc. De aceasta data femeia a trait atat vizual cat si auditiv amintirea. In momentul stimularii cerebrale, femeia a fost purtata inapoi catre o clipa din trecut. Acesta se numeste flashback.
Revenind la discutia anterioara am ajuns la o concluzie foarte evidenta. Creierul retine tot ce vede, aude si simte in jurul lui, fara a uita nici o clipa nici cel mai mic detaliu.
Un exemplu si mai evident este experimentul hipnotizarii persoanelor.
Cu cativa ani in urma, mai multi soldati au fost pusi sa citeasca o pagina dintr-o carte, Dupa care au fost hipnotizati. In timpul hipnozei toti cei 5 soldati si-au amintit cu exactitate toate propozitiile in ordinea citita. Trezindu-se din hipnoza, acestia nu isi mai aminteau decat foarte vag despre ce era vorba in carte. Dupa un interval scurt de timp, acestia au fost pusi sa citeasca aproximativ 50 de cuvinte care nu aveau nici o legatura una cu alta. Hipnotizati acestia au spus in ordinea in care le-au citit, toate cele 50 de cuvinte. Dupa iesirea din hipnoza ei nu isi mai aminteau decat cel mult 5 cuvinte din totalul de 50. Surprinzator nu?
Si ca sa tinem curs exemplelor, un alt caz pe care pe mine m-a fascinat intr-u totul este povestea unei doamne care vedea o succesiune de instantanee statice, ca niste strafulgerari. Un filozof din acea vreme ii descrie perceptiile: "Spunea ca a vorbi cu cineva fata in fata e ca si cum ar vorbi la telefon pentru ca nu putea vedea expresiile faciale mobile asociate unei conversatii.Pana si turnatul unei cesti de cafea era un chin, pentru ca inevitabil lichidul dadea pe afara si curgea pe jos. Nu stia niciodata cand sa incetineasca, inaltand vasul cu cafea, pentru pentru ca nu putea sa isi dea seama cat de repede crestea lichidul in ceasca." aceasta nefericita femeie percepea realitatea in bucati si nu in flux, asa cum o facem noi.
Ultimul exemplu dar si cel mai cutremurator este al nefericitului Solomon Seresevski, care a fost studiat  o perioada de peste 30 de ani. El este exemplul de amintire totala. Lucra la teatru insa a renuntat din pricina ca inevitabil memora pana si listele cu numele invitatilor care veneau in fiecare zi. Mai moder am putea spune ca mintea lui era un mare bum. Un Big Bang al neuronilor. El isi amintea inevitabil orice amanunt inca de la varsta de cateva luni, pana in prezent. Acesta descrie ca retine orice miros, nume sau cifra cu ajutorul imaginii vizuale. Asadar mirosul dulce ar fi putut sa si-l imagineze precum un oval albastru. Iar o nota muzicala precum un patrat transparent(sunt doar exemple).
Numarul de cifre pe care si le putea aminti era nelimitat. Multi ani mai tarziu Seresevski isi amintea de o lista pe care o avuse de memorat si o recita fara greseala. Intr-un caz, dupa ce primise o lista, Seresevski a spus, cu ochii inchisi:"Da, da...Era o lista cu numere pe care mi-ati dat-o in apartamentul dumneavostra. Sedeati la masa, iar eu eram in balansoar....dumneavoastra purtati un costum gri si va uitati la mine asa...acum va vad parca spunand..."Si apoi a redat seria de numere fara greseli.Altadata spunea: "Cand aveam doi ani sau trei ani, am invatat o rugaciune evreiasca.Nu ii intelegeam sensul, si cuvintele mi s-au intiparit in minte ca niste norisori de fum sau ca niste pete de apa improscata...chiar si acum vad acesti norisori si pete atunci cand vad anumite sunete."
Amintirile lui din copilarie erau foarte detaliate si mergeau inapoi pana la varsta de un an. Iata una dintre ele: "Eram foarte mic pe atunci, poate nu aveam inca un an. Ce imi vine cel mai clar in minte este mobila din camera, nu toata, nu-mi pot aminti de asta,dar coltul camerei unde se aflau patul mamei si patutul meu. Patutul avea 2 bare pe ambele laturi, era curbat dedesupt, impletit si se legana. Imi amintesc ca tapetul din camera era cafeniu, iar patul- alb. O vad pe mama luandu-ma in brate, apoi punandu-ma inapoi inpat. Percep miscare, apoi un sentiment de caldura, apoi o senzatie neplacuta de frig."

Toate aceste cazuri ne dezvaluie un fenomen complex si cat se poate de adevarat. Faptul ca la nivelul creierului se produc lucruri inexplicabile, ne poate duce iar cu gandul ca ne invartim in jurul acestui "con" existential, inca nedescoperit de fiinta umana. Si in cazul epilepticilor, sau a persoanelor cu tulburari psihice grave regasim o parte care nu o intelegm asa cum nu ii putem intelege nici pe oamenii care au fost dati in exemple. Sa nu confundam insa, faptul ca daca nu ii putem intelege, nu iseamna ca nu poate exista ceea ce simt ei in adancul constiintei. Sa nu uitam ca fiecare dintre noi avem propriul univers(asa cum spune si teoria Copenhaga, despre care vom discuta ulterior) si ca timpul este relativ pentru fiecare.

                                                           

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu